De ce-ar fi liberă intrarea?

Notă editorială:   Articolul a fost scris la câteva zile după botezul Nou-Testamental din Biserica Creștină Baptistă Marca, din 10 decembrie 2012, dar la vremea respectivă a fost considerat de unii prea incisiv și nelalocul lui.  A fost pus la păstrat, iar acum în nădejdea că asemenea unui vin vechi, și-a îmbogățit aroma, vi l-am dat să-l gustați.

„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară”. (Matei 11:28-30)

Duminică a fost o zi de sărbătoare în Biserica Creştină Baptistă din Marca. Zece suflete l-au primit pe Domnul ca Mântuitor personal al vieţii lor. Slavă Lui! Ne bucurăm şi ne place să avem  sărbători, evenimente, ne place să fim mulţi. Ne place orice sărbătoare pentru că avem ocazia să ne bucurăm cu toţii şi să fim împreună. Însă întrebarea care se pune este: De ce-ar fi liberă intrarea la El? De ce să crezi că simpla ta prezenţă la o sărbătoare sau la o repetiţie, ori venirea ta duminica la biserică, te conectează cu El? De ce  crezi că apariţia ta Îl impresionează pe Domnul şi ar fi chiar dator să Se arate?

ticketNe-am făcut un obicei, şi măcar de-ar fi unul bun, deşi nu e nici pe departe aşa, și anume, acela de a veni cu nonşalanţă la biserică. Vorbesc despre acel gen de nonşalanţă vecin cu superficialitatea, potrivit căruia simpla noastră decizie de a veni la Casa Domnului ar constitui în sine biletul de intrare. Uităm că până să obţinem noi dreptul de a intra liberi în Locul Preasfânt, biletul de intrare care ne conectează cu Dumnezeu a fost plătit cu mult timp în urmă, pe cruce. Iar tu, asemenea tinerilor de ieri ai păşit apoi în apă şi L-ai mărturisit pe Domnul ca Mântuitor personal al vieţii tale. Acum, însă, lejer şi nepăsător, consideri că meriți, că ți se cuvine să beneficiezi de prezenţa Lui. Chiar mai mult de atât, gândești că El ar fi şi dator faţă de tine să îşi facă simţită prezenţa, indiferent de starea ta spirituală şi indiferent de inima ta. El ar trebui să se simtă obligat să vină în mijlocul adunării, și tu să te bucuri de atingerea Lui blândă, chiar dacă tu sau n-ai mai stat de vorbă cu El de zile întregi, poate chiar de săptămâni. Dar tu consideri că ţi se cuvine, că aşa e normal, că doar Dumnezeu e dragoste şi în dragostea Lui cea mare te-a cuprins şi pe tine. Iar dacă tot te-a cuprins, e obligat să te ţină acolo nu? Ne aducem aminte doar ce ni se cuvine nouă din relaţia asta şi nu ce I se cuvine LUI…Sau, cum ar zice cel mai mare poet al neamului: „Noi suntem iarăşi trecutul, fără inimi, trist şi rece…”

Am uitat, cu voie sau fără voie că El nu aşteaptă de la noi condiţii şi tipare, nu vrea şabloane şi coduri de respectat, nu rugăciuni învăţate pe dinafară şi cântări din care până şi bucuria scrisă în versuri a fugit de frica noastră. El aşteaptă altceva, nu vrea genul acela de creştin căldicel căruia i-am găsit atribute pompoase precum: calculat, echilibrat, stabil, logic, raţional. Ce așteaptă El de la noi, atunci?

Aşteaptă să-L cauţi şi să o faci cu toată inima, pentru că doar aşa îl poţi găsi. Să urmăreşti ca El să fie motorul vieţii tale. El nu aşteaptă nici măcar să ridici mâinile sau să strigi prea tare când te rogi, să te-mbraci frumos si să fii prea zâmbitor. Dar aşteaptă o inimă sinceră şi un duh zdrobit care-L caută cu disperare. ”Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima” (Ieremia 29:13).

Doar atât. E puţin, stiu, şi chiar banal am zice, uşor de făcut. Însă, dacă faci atât, de restul se ocupă Dumnezeu. Şi, crede-mă, ai să rămâi uimit. Poate nu ştii unde să te încadrezi. Poate îi vezi pe unii că ridică mâinile prin aer, şi pe tine lucrul acesta te scoate din zona ta de confort, din contextul în care ai fost crescut. Poate îi vezi pe alţii că nu le ridică şi te deranjează şi mai mult. Poate cântările cântate într-un anumit stil îţi crează un disconfort evident. E greu în diversitate, o ştim cu toţii. Dar între aleşii Domnului n-ar trebui să fie aşa. ’’O, ce bine mă simt cu aleşii Domnului!’’… Aşa că, sugestia mea este: Data viitoare când mergi la biserică, dincolo de forma închinării, caută-L pe Regele Universului cu toată inima…Şi să nu rămâi surprins dacă El deja te aşteaptă acolo.

…Dupa întâlnire închinarea vine de la sine.

Un tânăr oarecare

2 responses to “De ce-ar fi liberă intrarea?

  1. ”El nu aşteaptă nici măcar să ridici mâinile sau să strigi prea tare când te rogi, să te-mbraci frumos si să fii prea zâmbitor. ”
    Pentru autor: esti foarte sigur de ceea ce ai scris in citatul de mai sus? Daca da, as vrea si eu sa te rog sa argumentezi urmatoarele puncte:
    – De ce nu asteapta Domnul sa ridici mainile spre El? Daca nu as avea maini fizice oricum mi le-as ridica spre El cele nevazute.
    – Isus se ruga cu strigate mari si lacrimi in zilele vietii sale: “EL este ACELA care, in zilele vietii SALE pamantesti, aducand rugaciuni si cereri cu strigate mari si cu lacrimi catre CEL ce putea sa-L izbaveasca dela moarte, si fiind ascultat, din pricina evlaviei LUI, macar ca era FIU, a invatat sa asculte prin lucrurile pe care le-a suferit. Si dupa ce a fost facut desavarsit, S-a facut pentru toti cei ce-L asculta, urzitorul unei mintuiri vesnice – ” (Evrei 5:7-9)
    – imbracatul frumos…. decent, curat, ingrijit mi se pare un semn de respect pentru Dumnezeu. Si africanii isi pun ceva mai ingrijit cand vin la Biserica.
    – zambetul este un semn al bucuriei, al implinirii. Cine este mai fericit in lumea aceasta mai mult decat un crestin?

    Articolul este bun, iar lamuririle le primesc cu multumire.

  2. Citatul ca atare trebuie citit in context si in ideea generala a articolului,iar unul din scopul primordial al articolului e acela de a sublinia pentru unii si a descoperi pentru altii ca Dumnezeu nu cauta sabloane in care sa I te inchini

    Pana la urma inchinarea e un lucru de CREDINTA nu PERCEPTIE,iar perceptia inteligenta nu este credinta(poti cunoaste unele lucruri si totusi sa nu le faci)

    Intoarcerea la Dumnezeu este mai mult decat o simpla exteriorizare a regretelor si schimbare pe moment a comportarii,ea presupune smerenie si cautare asidua dupa Dumnezeu cunoscandu-I voia (Ieremia 24:7)

    Traim intr-o lume superficiala si suntem superficiali si noi!
    Intr-o lume de oameni care traiesc superficial si se pocaiesc superficial ne-am invatat si noi crestinii sa facem lucrurile superficial

    De aceea sunt sigur de ce am scris deoarece nu exista o prioritate stabilita in inchinare,nu pozitia trupului conteaza ci pozitia inimi,si aici sper sa nu fiu inteles gresit si eu cred ca locul statuilor e la muzeu si statul incruntat nu e o forma de inchinare,insa la fel de bine nici fariesismul nu e.
    Incercam sa facem lucrurile frumos fata de biserica,fata de parinti,fata de sponsori,fata de cei ce ne sustin,sa stie lumea ca noi suntem copii de pocaiti si aceasta e o metoda lenta de sinucidere.
    Pe drumul fariesismului nu mai este cale de intoarcere deseori
    (a nu se intelege ca ridicatul mainilor,aplaudatul zambetul sau strigatele inseamna fariesism,DAR cateodata cand nu suntem atenti inseamna)

    In acelasi asentiment sunt si exemplele cu imbracamintea si zambetul.Trebuie sa vii curat si cu zambetul pana la urechi pentru ca asa ar trebui sa fie un crestin,dar daca nu ai venit asa sa nu crezi ca Dumnezeu nu se uita la tine sau se uita mai putin bine.Se uita la tine oricine ai fi tu,oricum ai fi tu,oricat de bogat sau sarac,singur,trist si parasit,sau cel mai mare pacatos,se uita si te vede asa cum esti ”Aşa cum sunt la Tine vin,
    Putere n-am, Tu-mi fii sprijin,
    Mă spală-n sângele-Ţi divin;
    O, Mielule, eu vin, eu vin !

    De îndoieli sunt apăsat,
    De ispitiri împresurat,
    Slăbit de valuri mult purtat,
    O, Mielule, eu vin, eu vin !

    Aşa cum sunt de rătăcit,
    La Tine vin să fiu scutit,
    Să fiu bogat şi fericit.
    O, Mielule, eu vin, eu vin !

    Aşa cum sunt, Tu mă primeşti !
    Păcatul nici nu-mi aminteşti;
    Crezând Ţie, mă mântuiesc.
    O, Mielule, eu vin, eu vin ! ”

    P.S : – Inchinarea trebuie sa vina din interior spre exterior si sa fie prin incredintare
    – Articolul desi are caracter general se adreseaza totusi unei multimi specifice(cea pentru care a fost scris)cu anumite trasaturi si trebuie luat in considerare ca atare
    -Cel mai important lucru : “…Dupa intalnire inchinarea vine de la sine” (si anume de la EL)

    Fara a fi scos din context si/sau incerca a-l duce intr-o extrema sau alta cred in citatul de mai sus!

    Sper sa fie o incercare acceptabila de lamurire la nelamurire

    Fiti binecuvantat!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s