Vorbește Dumnezeu și astăzi?

openbible2

“Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu, și de folos ca să învețe, să mustre, sa îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” (2 Timotei 3:16-17)

E interesant să observi cum oamenii astăzi încearcă să ignore versete din Biblie, sau chiar pasaje întregi, deoarece nu se potrivesc cu scopurile lor. Dacă versetul de mai sus este adevărat, atunci de ce mulți interpretează Biblia după bunul lor plac? De ce se folosesc de versete scoase din context atunci când e în interesul lor, dar nu iau aminte la alte versete scrise în aceeași Biblie pe care o țin cu fală în mână, afirmând că acolo este Adevărul și că ei traiesc după acest Adevăr?
Nu, nu mă refer la cercetarea lucrurilor. Este bine și chiar recomandat ca orice aude cineva să fie trecut prin filtrul Scripturii, așa cum făceau cei din Berea. Dar când ce auzi vine din Scriptură, sau este în concordanță cu ce scrie în ea, atunci cum poți să mai negi Adevărul? Cum poți să mai spui că nu e chiar așa cum scrie, că de fapt se poate interpreta într-un anumit mod (care de obicei servește propriilor tale scopuri)?

Se vorbește despre dragostea dintâi, dar doar în teorie. Am ajuns experți în teorie, dar capitulăm la practică. Dumnezeu nu se uită la ce izbește ochiul, la fața omului, ci la inima lui. Dar noi…noi ne uităm, judecăm, încadrăm în tiparele pe care le avem, criticăm, facem orice, dar nu privim prin ochii lui Dumnezeu. Pentru că dacă am ști ce înseamnă dragostea dintâi, dacă am realiza cu adevărat cât de mult ne iubește Dumnezeu, și dacă am conștientiza că ne cere să îi iubim și noi la fel pe cei din jurul nostru, nu am mai putea să îi judecăm. Nu am mai putea să ne urâm între noi, nu am putea să nu ne iertăm, nu am putea să trăim în fățărnicie, nu am avea intenții ascunse, nu ne-am mai înșela, nu ne-am mai vrea răul. N-am putea decât să ne iubim și să căutăm binele tuturor. Da, atunci am putea spune că știm ce înseamnă dragostea dintâi.
Dacă sunt lângă tine frați care poate Îl caută mai mult pe Dumnezeu, care Îl percep pe Dumnezeu într-un alt mod decât tine, care au o relație cu El diferită de a ta, înseamnă automat că ei greșesc? Surprinzător, în Biblia pe care o citesc eu scrie că Dumnezeu dă fiecăruia după chemarea pe care i-a făcut-o, după măsura de putere și credința, și așteaptă doar ca fiecare să Îl slujeasca cu talanții pe care îi are; nu cu talanți pe care nu îi are; nu cu ai altora; nu pretinzând că nu are destul; nu scuzându-se că “dacă aș fi avut ce are cutare, și eu aș fi făcut mai mult”. Mai mult, El vorbește fiecăruia “pe limba lui”; Dumnezeu nu se uită la fața omului, ci la inima lui; astfel că îl cunoaște în întregime, și stie cel mai bine nevoile acelui om, trăirile sale, așteptările, dorințele, căderile, culmile, tot; de ce să te îndoiești atunci că Dumnezeu știe exact cum să îți vorbească și ce să îți dea?

“Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.”(Ieremia 29:11)

Și atunci, de ce când Dumnezeu ridică un păcătos, în loc să te bucuri și să ÎI multumești ca lucrează, cauți să nimicești creșterea acelui om? De ce nu Îl lasi pe Dumnezeu să lucreze? De ce nu Îl cauți și tu, de ce nu vorbești cu Dumnezeu, de ce nu Îi ceri binecuvântarea? De ce în loc să tinzi și tu înspre mai mult preferi să nimicești pe oricine se ridică puțin din tradiționalismul și plafonarea cu care te-ai obișnuit? Da, Dumnezeu dă fiecăruia după placul Său, dar a promis că “Mă veți căuta și Mă veți găsi, dacă Mă veți căuta cu toată inima.”(Ieremia 29:13).

Deci vorbește Dumnezeu și astăzi?
Dumnezeu nu este mut. Spre surprinderea multora care au încercat să Îl limiteze, să Îi nesocotească măreția, să Îi nege puterea și lucrarea, Dumnezeu vorbește și azi. Nu, nu este un Dumnezeu învechit, care a vorbit pe vremea apostolilor și apoi a decis să tacă până la a doua venire. Dimpotrivă, Dumnezeu vorbește și azi celor care Îl caută din toată inima, dintr-o inimă curată (Matei 5:8). El este același Dumnezeu dintotdeauna, doar oamenii s-au schimbat.
Nu ți-a vorbit ție? Dacă am învățat ceva în umblarea cu Domnul, a fost că El vorbește; dacă nu Îl aud, dacă nu vreau să Îl ascult, dacă aleg să Îl ignor, dacă îmi acopăr urechile, dacă mă îndepărtez de El destul ca să nu Îl mai aud, toate acestea depind de mine. Singurul lucru cert este că El vorbește. Nu trebuie să fie într-un mod spectaculos, ca rugul în flăcări prin care i-a vorbit lui Moise. Dumnezeu are nenumărate moduri prin care poate vorbi, trebuie doar să știi să Îl asculți.
Sunt mulți care cred că ei nu au probleme la capitolul acesta, viața lor e foarte ok, relația cu Dumnezeu e bună, lor chiar le vorbește Dumnezeu, și nu au de ce să își facă griji. Dar nu poți numi relație bună cu Dumnezeu o rugăciune spusă ocazional (când îți amintești că mai trebuie să te și rogi), cititul din Biblie pe fugă să îți faci norma zilnică din calendarul primit la început de an, sau mai rău, cititul în weekend ca să ai ceva de zis duminica dimineața la studiu. Iar dacă lucrurile stau așa, atunci cum poți să mai zici că ți-a vorbit Dumnezeu? Când să îți mai vorbească, dacă tu nu îți faci timp destul nici măcar să Îi vorbești tu, ce să mai aștepți răspunsul Lui? Ca să Îl auzi pe Dumnezeu, trebuie să înveți să comunici cu el, trebuie să investești în relația cu El, trebuie să stai aproape de El…altfel nu știu cum ar putea Dumnezeu să îți vorbească.

”Îi plac Domnului mai mult arderile de tot și jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele, și păzirea Cuvântului mai mult decât grăsimea berbecilor.” (1 Samuel 15:22)

Și atunci, de ce în loc să îi lași pe cei care l-au căutat pe Dumnezeu și L-au găsit să crească în El, preferi să Îi dobori? Doar pentru că ai impresia că nimeni nu se poate ridica mai mult decât tine? Că te vezi mai sus decât restul și la nivelul la care ești nu poate ajunge nimeni? Că doar credința și modul tău de viață sunt adevarate și vrednice de urmat, și orice altceva este erezie? Dumnezeu nu lucrează după standarde omenești. Nu se uită la fața ta, la cine crezi tu că ești; poate că pe oameni Îi poți minți, îi poți înșela, îi poți face până și să creadă ce afirmi, și să te susțină. Dar pe Dumnezeu nu Îl poți minți; la El nu poți veni cu șiretlicuri, cu scuze, cu standarde omenești. Dumnezeu îți vede inima, și te cunoaște întru totul. Și atunci, pe cine minți când încerci să pari perfect? Eu cred că te minți pe tine însuți.

“Dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic, se înșală singur. Fiecare să-și cerceteze fapta lui, și atunci va avea cu ce să se laude, numai în ce-l privește pe el, și nu cu privire la alții; căci fiecare își va purta sarcina lui însuși.” (Galateni 6:4-5)

Dacă unii încă au impresia că Dumnezeu e mut când nu vor să-l asculte, orb când calcă ei strâmb, și surd la strigătele celor pe care îi nedreptățesc, “Nu vă înșelați: Dumnezeu nu se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va și secera.”(Galateni 6:7) “Căci știm cine este Cel ce a zis: “A mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!” Și în altă parte “Domnul va judeca pe poporul Său.” Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!” (Evrei 10:30-31)
Pentru că la sfârșitul vremurilor, Dumnezeu nu va face sondaj de opinie să vadă câți oameni te-au considerat model de urmat, ci te va judeca din perspectiva Adevărului. Și din această perspectivă, nimeni nu va putea intra în Împărăția Lui prin merite proprii. Așa că nu te mai îngriji de umblarea altora, începe să te gândești la veșnicia ta; trăiește-ți viața pentru Dumnezeu, nu pentru oameni; lasă-L să îți vorbească, lasă-L să te schimbe, lasă-L sa te modeleze dupa singurul model adevarat, Isus. Nu te mai amăgi singur, într-o zi tot ce va conta va fi dacă ești sau nu un copil răscumpărat al lui Dumnezeu.

“Orice faceți, să faceți din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care știți că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii. Voi slujiți Domnului Hristos. Căci cine umblă cu strâmbătate, își va primi plata după strâmbătatea pe care a facut-o; și nu se are în vedere fața omului.”( Coloseni 3: 23-25)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s