…Și zăpada nu avea nimic împotrivă

De-acolo, de pe dealul de unde Liviu îşi potriveşte aparatul de fotografiat pentru pozele panoramice ale satului, biserica noastră se vede atât de frumos. Este de departe obiectivul turistic numărul 1. Mai era ceva timp până la momentul în care prima cântare urma să fie înălţată spre Dumnezeu din piepturile celor peste 100 de tineri pe care îi aşteptam la întâlnirea din acea seară. Acestea sunt de obicei cele mai grele clipe. Mă simţeam ca selecţionerul care încă nu se hotărâse cu cine va începe meciul ca atacant. Amândoi au răspuns cu bucurie convocării, amândoi au acelaşi scop, acela de-a înainta, de-a ajunge departe.Amândoi s-au pregătit serios şi amândoi sunt urmăriţi şi supervizaţi de Sus de Cineva care Şi-i doreşte în echipă. Şi la fel de mult ţin la amândoi. Şi pe amândoi Maestrul îi vede buni. Mă încearcă teama de-a nu-l dezamăgi pe vreunul din ei. Şi simt nevoia să fiu singur. Cu gulerul paltonului ridicat şi cu fularul înfăşurat stângaci în jurul gâtului am ieşit din maşină şi am privit Terenul de luptă. De-aici, de sus, se vedea încă liniştit. Nimic nu prevestea ce se va întâmpla peste două-trei ceasuri.

pan

L-am judecat odată pe Avram şi chiar l-am acuzat de evreism exagerat când, aparent fără nicio cântare de închinare şi fără nici un îndemn la rugăciune, L-a întrebat pe Domnul: „Doamne, Dumnezeule, ce-mi vei da?” (Geneza 15:2). Acum, însă, eram chiar în situaţia lui. Astfel, am început să-L rog pe Singurul Maestru cu care mă pot consulta în astfel de momente, să-mi dea ultimele instrucţiuni înainte de bătălie.

De-acum, intrasem în maşină pentru că se făcuse frig. Şi aveam mai mare curaj să strig la El, să-mi vărs sufletul, să-I împărtăşesc temerile mele. Mai ales că nu riscam să mă mai audă şi altcineva în afara Lui. I-am cerut să-mi spună pe cine îl vrea în seara asta. I-am zis că oamenii de pe-aici nu sunt prea obişnuiţi cu jocul unuia dintre ei, cu al negrului venit din străinătate, cu exprimarea lui, cu modul în care se mişcă. L-am întrebat cum să le răspund acelora ce se vor supăra atunci când îi vor vedea echipamentul. Ce să le zic, că nu au dreptate? Aşa este, cum ziceau ei: parcă nu era chiar de aceeaşi culoare. Nuanţa era evident diferită. Când intră, fără să vrea, atrage atenţia. Pentru că este altfel. Are mai multă fantezie şi imaginaţie în prestaţii, este spontan şi reuşeşte să-i tragă pe ceilalţi după el. L-am avertizat de faptul că oamenii de pe-aici nu seamănă cu el şi că s-ar putea să-l judece drept excentric. Cândva îmi spusese că, chiar dacă nu-i iese mai niciodată, nu vrea să facă spectacol. Îmi spusese că nu asta urmăreşte, ci doar să ne arate ce-a învăţat de la Maestru şi că vrea să-I semene în tot ce face aici pe teren. Şi zicea că în ţara lui nimeni nu-i consideră exprimarea una „prea de tot”. Îl credeam. Pentru că îi ştiam inima. Îl cunoşteam de ceva timp. Era foarte, foarte sincer…

Cât despre celălalt, mult mai sobru şi mai serios în exprimare, cu echipamentul regulamentar şi bine aranjat, mai mult preocupat de el însuşi decât de colegii de echipă, rareori altruist, mai mereu cu gândul la timpul rămas de jucat, concentrat pe tehnica lui individuală şi rareori pe jocul colectiv, foarte atent la exprimare, uneori rece şi sec, însă cu prestaţii ireproşabile la capitolul imagine, mai că nu-i găsesc cusur. L-aş introduce numai pe el în seara asta pentru că-l ştie lumea mai bine. E unul de-al lor, vorbeşte şi se poartă ca ei, acţionează la fel ca ei, dar…parcă niciodată nu reuşeşte să ridice tribunele în picioare. E mult, mult prea previzibil. Şi ştiu că rareori reuşeşte să Te impresioneze.

Cum nu-mi spunea încă nimic, am căutat un răspuns în Carte. Hmm! Cică: „Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul Se uită la inimă.” (1 Samuel 16:7). Priveam de-acum pe geam, era ora 5, mai era numai o ora până la start, iar autobuzul care aducea echipa se apropia deja de Marca. Mi-era de ajuns răspunsul Lui, deşi, fără să I-o spun, mi-ar fi prins bine încă un semn. Unul mic, măcar.

Aveam de gând să pornesc. În timp ce-mi răsuceam cheile în contact, aveam să primesc şi confirmarea. Îmi trimisese pe parbriz doi fulgi de nea. În acelaşi timp. Aveau să fie doar primii din seara aceea. Şi tot în acelaşi timp aveau să se şi topească. Atunci am înţeles. M-am decis: astăzi voi juca ofensiv, cu doi atacanţi. În acelaşi timp. Şi ce dacă vom fi mai mulţi decât ei?

Aproape de ora 10, colinda noastră se auzea pentru prima dată afară în acest an. Apoi, printre chicoteli şi strigăte de bucurie, toţi am început să ne facem bulgări de zăpadă… Din aceeaşi zăpadă… Albă… Iar zăpada n-avea nimic împotrivă.

Dan Daragiu

8 responses to “…Și zăpada nu avea nimic împotrivă

  1. Am o nedumerire….cum merge mana in mana paragraful :

    “Amândoi s-au pregătit serios şi amândoi sunt urmăriţi şi supervizaţi de Sus de Cineva care Şi-i doreşte în echipă.Şi la fel de mult ţin la amândoi. Şi pe amândoi Maestrul îi vede buni.”

    cu cele doua caracterizari paradoxale ale celor 2 atacanti…prima EXTRA-POZITIVA:

    “I-am cerut să-mi spună pe cine îl vrea în seara asta. I-am zis că oamenii de pe-aici nu sunt prea obişnuiţi cu jocul unuia dintre ei, cu al negrului venit din străinătate, cu exprimarea lui, cu modul în care se mişcă. L-am întrebat cum să le răspund acelora ce se vor supăra atunci când îi vor vedea echipamentul. Ce să le zic, că nu au dreptate? Aşa este, cum ziceau ei: parcă nu era chiar de aceeaşi culoare. Nuanţa era evident diferită. Când intră, fără să vrea, atrage atenţia. Pentru că este altfel. Are mai multă fantezie şi imaginaţie în prestaţii, este spontan şi reuşeşte să-i tragă pe ceilalţi după el. L-am avertizat de faptul că oamenii de pe-aici nu seamănă cu el şi că s-ar putea să-l judece drept excentric. Cândva îmi spusese că, chiar dacă nu-i iese mai niciodată, nu vrea să facă spectacol. Îmi spusese că nu asta urmăreşte, ci doar să ne arate ce-a învăţat de la Maestru şi că vrea să-I semene în tot ce face aici pe teren. Şi zicea că în ţara lui nimeni nu-i consideră exprimarea una „prea de tot”. Îl credeam. Pentru că îi ştiam inima. Îl cunoşteam de ceva timp. Era foarte, foarte sincer…”

    cu cealalta EXTRA-NEGATIVA:

    “Cât despre celălalt, mult mai sobru şi mai serios în exprimare, cu echipamentul regulamentar şi bine aranjat, mai mult preocupat de el însuşi decât de colegii de echipă, rareori altruist, mai mereu cu gândul la timpul rămas de jucat, concentrat pe tehnica lui individuală şi rareori pe jocul colectiv, foarte atent la exprimare, uneori rece şi sec, însă cu prestaţii ireproşabile la capitolul imagine, mai că nu-i găsesc cusur. L-aş introduce numai pe el în seara asta pentru că-l ştie lumea mai bine. E unul de-al lor, vorbeşte şi se poartă ca ei, acţionează la fel ca ei, dar…parcă niciodată nu reuşeşte să ridice tribunele în picioare. E mult, mult prea previzibil. Şi ştiu că rareori reuşeşte să Te impresioneze.

    Astept clarificari.

    Si-acum, sa-mi spun si eu parerea mea:

    Daca pe amandoi Maestrul ii vede buni si Si-i doreste in echipa, acesta al doilea dupa caracterizarea ce i-ai facut-o se vede clar ca nu este prea dorit in echipa ta, si ca mergi inainte cu el cam “de musai” nu de mare drag si bucurie, daca tot au cazut 2 fulgi de nea deodata si asa ti-a vorbit Domnul, trebuie cumva sa faci sa asculti si sa ii ai pe amandoi in echipa…

    Nu consider ca a juca in echipa inseamna ca toti jucatorii trebuie sa joace aceleasi “scheme” , pot fi diferiti completandu-se unii pe altii, sau pot avea acelasi stil, insa nu neaparat cu asemanari atat de evidente (unii sunt de felul lor introvertiti dar pot avea si ei rezultatele lor bune).

    Cand apare chiar din partea selectionerului o evidenta catalogare negativa asupra unora si una pozitiva asupra altora, echipa se imparte in 2 categorii si nu cred ca o mai putem numi “echipa”, indiferent cat de cu tragere de inima s-ar chinui selectionerul sa faca o echipa “strong”.

    Cat despre “oamenii de pe aici” care din perspectiva ta nu seamana DELOC cu tipul cu caracterizarea pozitiva, nu reusesc sa inteleg de unde stii ca doar rareori ei reusesc sa Il impresioneze pe Dumnezeu? Stii tu adancul inimii lor si poti tu sa cunosti inima lui Dumnezeu fata de ei?

    “What Would Jesus Do?” cu “oamenii de pe aici” care din perspectiva selectionerului nu prea sunt buni la nimic?

    What Would Jesus Do?

    • Hmmm..părerea mea e că dacă analizezi articolul cu lupa și îl diseci cu bisturiul pierzi viziunea de ansamblu. Și dacă mai ai și norocul să îți fi format anumite păreri preconcepute, atunci treaba-i oablă..just saying 😛
      Dacă ții cont de faptul că e un articol EXTRA-subiectiv și chiar dacă nu ții cont de asta, prima caracterizare nu e EXTRA-pozitivă cum nici a doua nu e EXTRA-negativă (exceptând ultima parte: “Şi ştiu că rareori reuşeşte să Te impresioneze”, aia numai Domnu știe și are dreptul să judece – pentru partea asta ar merita niște scuze cel de-al doilea jucător).
      E pur și simplu felul în care un om simte un alt om – în cazul ăsta, doi – și nu de puține ori greșește. Totul se rezumă la gusturi, preferințe, preconcepții, maturitate (în ce ordine vrei).
      În final, “selecționerul” însuși spune: “Cum nu-mi spunea încă nimic, am căutat un răspuns în Carte. Hmm! Cică: „Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul Se uită la inimă.” (1 Samuel 16:7)”.
      Dacă aplicăm acest verset, am putea foarte bine să dăm jos prima parte a articolului și sa punem fulgi de zăpadă în loc.
      Subscriu la ce ai spus Ramona, că “Nu consider ca a juca in echipa inseamna ca toti jucatorii trebuie sa joace aceleasi “scheme” , pot fi diferiti completandu-se unii pe altii…” și “Cand apare chiar din partea selectionerului o evidenta catalogare negativa asupra unora si una pozitiva asupra altora, echipa se imparte in 2 categorii si nu cred ca o mai putem numi “echipa”…”. Big Like!
      Nu sunt de acord însă cu acuzația că “selecționerul” ar fi spus că ”oamenii de pe aici nu prea sunt buni la nimic”, ai făcut doar asociere între oamenii de pe aici și cel de-al doilea jucator. Nefericită asociere.

  2. Treaba e ca tin la amandoi la fel de mult si si Dumnezeu ii iubeste la fel, chiar daca “nu reuseste sa-L impresioneze prea des” (poate ca gresesc eu crezand asta). Si este nevoie de amandoi. Nu vezi ca am scris ca “că nu-i găsesc niciun cusur” celui de-al doilea. Pentru ca un “meci” nu se castiga numai cu spectacol, daca nu ai si “jucatori” muncitori, care, chiar daca nu sunt foarte spectaculosi in “joc” sunt extrem de eficienti in echipa. Iar fara ei, echipa nu merge. De aceea, m-am gandit ca este util sa jucam cu amandoi… “In acelasi timp”. Ma bucur ca ai postat un comentariu atat de pertinent, Ramona. Asta inseamna ca l-ai citit cu mare atentie si ai inteles ca nu e vorba despre doi fotbalisti, ci despre doua culturi diferite, despre doua moduri de inchinare, care, chiar daca nu seamana aproape deloc, isi gasesc impreuna loc la Tronul lui Dumnezeu. Iar faptul ca am scris ca “rareori reuseste sa Te impresioneze” tzine doar de parerea “selectionerului”, nu si de cea a “Maestrului”, care este singura ce conteaza. Asta nu inseamna ca nu-mi plac amandoi “fotbalistii”. Victoria se obtine nu numai jucand spectaculos, ci si cu munca in aparare. Altfel… am pierde prea multe “meciuri”. Iti multumesc pentru ca ti-ai facut timp sa scrii. Toate cele bune 🙂 Dan Daragiu

  3. In exprimarea folosita de tine in context, “mai ca nu-i gasesti nici un cusur” ( sau altfel spus aproape ca nu-i gasesti cusur) este un alt fel de a evidentia ca acea lipsa a vreunui cusur este doar aparenta si de imagine din perspectiva ta, nicidecum ca intr-adevar chiar gandesti ca nu ar avea nici un cusur, altfel nu ar fi aparut tot cate o caracterizare negativa care sa anuleze o eventuala caracterizare pozitiva de dinaintea ei…cu parere de rau, trebuie sa iti semnalez ca aici te contrazici in raspunsuri. In plus, reisese clar ca din punctul tau de vedere are mult mai mult decat un singur cusur si din cele doua descrieri paradoxale nu reiese nicidecum ca “iti plac amandoi fotbalistii”.

    Cine intelege limba romana si poate citi articolul ca un intreg, nu printre randuri, poate sa inteleaga clar ca aceia care nu sunt la fel cu cel din descrierea pozitiva isi gasesc un loc in echipa “selectionerului” doar pentru ca exista semne trimise de Cel de sus nu pentru ca ei ar fi considerati “extrem de eficienti in echipa” (citez articolul: “mai mult preocupat de el însuşi decât de colegii de echipă, rareori altruist, mai mereu cu gândul la timpul rămas de jucat, concentrat pe tehnica lui individuală şi rareori pe jocul colectiv”)

    Si totusi, nu mi-ai raspuns puctual ce crezi tu ca ar face Isus cu “oamenii de pe aici” care din perspectiva “selectionerului” nu prea sunt buni la nimic? Se regasesc doar in descrierile negative, citez: “L-am avertizat de faptul că oamenii de pe-aici nu seamănă cu el (*cu personajul pozitiv) şi că s-ar putea să-l judece drept excentric.” Cat despre personajul negativ “E unul de-al lor, vorbeşte şi se poartă ca ei, acţionează la fel ca ei, dar…”

    Daca parerea “Maestrului” e singura care conteaza, nu ar fi mai bine atunci ca “selectionerul” sa se abtina sa-i judece pe unii sau pe altii din echipa…? „Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul Se uită la inimă.” (1 Samuel 16:7). In functie de tipul de “jucator” care esti te poti uita deci cu ochi critic la celalalt “jucator” diferit de tine uitand ca “Domnul se uita la inima” nu la ceea ce izbeste ochii si cazi in EXACT acelasi pacat pe care il judeci la celalalt. Cu regret a trebuit sa constat ca “selectionerul” ii judeca negativ mai mult pe unii decat pe altii chiar daca ii accepta in echipa, iar cei care nu i se aseamana stilului propriu vor ramane pt el mereu acei oameni “lesinati” din umbra care “nu reusesc sa ridice tribunele in picioare”…si sunt convinsa ca daca ii va lasa vreodata doar pe ei sa “joace” vor auzi ulterior intotdeauna ca zilele in care ei “joaca” sunt ca cele de “luni” si “2 ianuarie”. Tin sa cred ca niciodata “selectionerul” nu ii va face sa simta cu adevarat ca “sunt extrem de eficienti in echipa” si ca “fara ei echipa nu va merge”, eventual vor auzi mereu mesajul ca ar trebuie sa devina ca celalalt “jucator”…

    Consider ca “selectionerul” daca ii vrea intr-adevar pe amandoi “jucatorii” in echipa, ar trebui sa promoveze mai mult ideea de unitate in diversitate, fara a mai transmite atat de frecvent acuze unora sau altora.

    “Nu judecati ca sa nu fiti judecati. Caci cu ce judecata judecati veti fi judecati; si cu ce masura masurati, vi se va masura.” (Matei 7:1-2)

    • În mare parte ai dreptate Ramona. Ai pus cu adevărat degetul pe rană, dar nu sunt sigur că pe rana care trebuia. Părerea mea personala e că discuțiile care au loc aici au legătură cu articolul scris e fr. Daragiu și de modul în care a pus el problema și de expresiile care le-a folosit. Poate că era mai înțelept să fi avut discuția asta personal cu el dar în fine, poate nu citește nimeni secțiunea de comentarii :p
      Dacă e ceva ce trebuie făcut, e fiecare să-și asume lucrurile care le-a spus și pe cele care nu aduc zidire să le țină pentru el.
      Întotdeauna au fost și vor fi discuții, un slujitor va fi ori prea carismatic ori prea conservator, din fericire noi ii avem pe amândoi. Oups! dar parcă nici așa nu e bine, că unul “ridică tribunele” (sau asta crede că face) iar celălalt e echilibrat, calculat și experimentat..avem resurse, avem lideri dar nu avem dorință de slujire, căutăm scuze, căutăm vinovați în altă parte, orice numai să nu ne asumăm lipsurile și căderile și să ne ridicăm.
      Domnul să aibă milă!

      P.S. S-ar putea ca ceea ce a devenit blog-ul mai nou, să nu fie o idee foarte bună și să nu zidească pe nimeni, poate doar pe vânătorii de senzațional.

  4. Consider ca a fost o gresala din partea fratelui Daragiu sa scrie un asemenea articol. O gresala si mai mare este ca a fost publicat. Cum poate cineva sa denigreze pe cel impreuna cu care slujeste in felul acesta iar apoi sa publice online?

  5. Prietene Bogdan, în primul rând, mă bucur că citeşti, dar se pare că nu ai înţeles mare lucru din articol. Deşi nu-mi amintesc să fi fost prezent în acea seară şi vreun Bogdan, asta însemnând că ai toate şansele să nu ştii despre ce este vorba, nefiind prezent, voi explica semnificaţia articolului. Iar figura de stil folosită în articol se numeste METAFORĂ. Sper sa iti fie mai clar acum cand scriu urmatoarea “Legendă”, aşa cum apare pe hărţi: Deci, fotbalist negru = mod de închinare practicat în cultura africană, caracterizată de mişcare, de dinamism şi exprimare nedisimulată a bucuriei, a adorării lui Dumnezeu. Fotbalist alb = mod de închinare practicat în cultura baptistă românească, caracterizată de mai puţină expresivitate, rareori dinamică, de cele mai multe ori tributară autocenzurii emoţiilor şi sentimentelor, uneori rece, lipsită de bucurie. Selecţioner = eu, cel care urma să mă hotărăsc în acea seară dacă să le permit şi africanilor să se închine, în condiţiile în care ştiam că vor exista unele voci care se vor revolta faţă de modul lor „scandalos” de a se închina. Maestru = Dumnezeu. Recitind acum articolul, când cunoşti semnificaţia personajelor, poate că vei înţelege mai bine, după ce iniţial, sper că nu din rea voinţă, ai interpretat că fotbalistul alb este fratele alături de care am slujit (care, în treacăt fie spus, nu are veleităţi de fotbalist, ci de boxer, de pugilist). i astfel, îţi vei reconsidera poziţia.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s