Îmi pare rău, îmi cer iertare, te iubesc!

iertare_libertateOra e târzie, și în timp ce mă gândeam cum să aștern în cuvinte una din minunile pe care le-a făcut Dumnezeu, cântarea la care a ajuns playlist-ul spune așa de minunat: “Vocea Lui se aude, Ea îmi dă har deplin și bucurii, Este vocea care-mi dă siguranță, Și o voi asculta zi de zi”. Și când asculți de vocea Lui, nu poți decât să te aștepți la lucruri minunate. M-am gândit mult dacă și cum să expun ce s-a întâmplat, și sper că o să fie o încurajare pentru toți, un prim pas pentru unii, sau o mulțumire pentru alții că au depășit demult acest pas.

De ceva vreme, sâmbătă de sâmbătă văd minuni…și știu că încă mai sunt multe pe drum. Dacă de multe ori am fost la seara de tineret ca să mă rog pentru alții, sâmbăta asta am avut eu nevoie de răspunsuri, de îndrumare, de curaj… Și dacă seara a început absolut banal, de parcă ar fi fost doar o altă sâmbătă, încet încet am văzut cum Domnul se uită cu dragoste, zâmbește la rugăciunile pe care le aude și nu se mai lasă rugat prea mult, ci coboară între noi. Și atunci când e Isus lângă tine, nu te mai interesează altceva, nu mai poți fi fals, nu poți să te ascunzi…și dacă El te îndeamnă să îți ceri iertare, să te împaci cu cei cu care poate mult timp n-ai schimbat mai mult de două vorbe, cine ești tu să spui nu Regelui Universului? Așa că în grupuri de câte doi sau trei, ne-am trezit că dăm frâu liber emoțiilor, ne lăsăm mișcati de Duhul Sfant, ne cerem iertare înlăcrimați și ne unim în dragoste, legați împreună în Dragostea Lui. Și atunci, în momentele acelea, Dumnezeu plângea împreună cu noi, dar nu Întristat, ci Fericit, pentru că vedea inimile zdrobite și duhurile mâhnite la care avea acum acces total ca să le umple de dragoste, bucurie și pace…iar îngerii uimiți cântau slavă Lui că a făcut minuni încă o dată…parcă coborase Cerul între noi, așa cum ne tot spune cel pe care îl vedem în fiecare sâmbătă conducându-ne în fața tronului, și n-am mai fi mers acasa…

Dar asta nu era de ajuns. O bucurie nu e deplină dacă nu o împarți cu alții. Ne-am rugat pentru schimbare, pentru trezire, pentru o viață transformată, și Dumnezeu a răspuns…începând cu noi. Și nu s-a oprit acolo, ci a zis să ducem și acasă ce am primit de la El in seara aceea.

Mesaj mai bun decât pilda fiului risipitor nu se putea pentru problema cu care mă confruntam. Doar cu o zi înainte, am avut o confruntare cu părinții, și nu stiam de unde să încep rezolvarea. Răspunsul e simplu, doar stă scris negru pe alb în bibliile pe iti_cer_iertarecare le avem fiecare: ai greșit, te duci și îți ceri iertare. Doar că tradiția cu care am crescut nu prea se pune de acord la capitolul acesta, ci caută drumuri ocolitoare. De zis nu trebuie să zici nimic, lasă că o să le treacă, de ce sa îți ceri iertare, doar sunt vorbe pe care nu le-ai spune niciodată dacă s-ar putea…îmi pare rău, îmi cer iertare, te iubesc…parcă au fost șterse din vocabular de-a lungul anilor…pe măsura ce creștem, le folosim din ce în ce mai rar, până ajung doar cuvinte pe care se așterne tot mai mult praful uitării. Mai mult, tot tradiția te învață că, odată ajuns adult, tu nu mai ai nevoie să îți ceri iertare, mai ales de la cei mai tineri decât tine…sau și mai rar întâlnit, de la proprii-ți copii. Adică cum tu, un adult, să îți ceri iertare? Nu există așa ceva, dacă este vreo problemă atunci se rezolvă de la sine, te faci că treci peste, te faci că uiți, dar nu cerându-ți iertare, că parcă e prea înjositor…să-ți ceri iertare ar însemna să recunoști că ai greșit, și asta nu prea intră în obiceiul tău…Și totuși, Cuvântul spune că atunci când ai greșit, trebuie să îți ceri iertare…chiar dacă e greu, chiar dacă sunt cuvinte rare sau inexistente în vocabularul tău, nu poți fi iertat dacă nu îți ceri iertare…

Așa că în timp ce mă rugam să înțeleg ce să fac, Domnul îmi descoperea că primul pas e întotdeauna mai greu, dar asta e singura cale. Și dacă până atunci încercam să mă mint că nu e vina mea, El îmi amintea cu blândețe că nu văd bine bârna din ochii mei în încercarea de a da vina pe paiele altora…îmi aducea aminte cum ne învăța mama când eram mici să ne cerem iertare unii de la alții…dar parcă trecuse o veșnicie de când am făcut asta, doar am crescut și odată intrat în rândul adulților, imi_pare_rautrebuia să mă comport ca atare, doar așa e obiceiul. Am cerut curaj, am cerut putere, am cerut înțelepciune, și cu Domnul alături, m-am grăbit acasă, doar o să-i mai prind treji pe ai mei. Mi-au trebuit minute bune să îmi fac curaj, încă o rugăciune ca să îmi îndrept pașii înspre dormitorul lor, crezând că o să zic un simplu “Imi pare rau” și atât…dar Domnul avea mai multe în plan, așa că m-am trezit în fața părinților mei plângând ca un copil și cerându-mi iertare pentru tot, mărturisindu-le lucruri pe care nicicând n-aș fi avut curajul să le zic, lăsându-mă complet descoperit și vulnerabil…și încheind doar cu o rugăminte, să mergem toți la 9 la rugăciune dimineață. De lăsat, i-am lăsat fără glas, pentru că n-au știut cum să reacționeze la lacrimile și glasul înecat care le cerea iertare…dar sunt sigur că după ce am plecat, au stat și ei să mulțumească Cerului că văd schimbare…că în seara aceea, au văzut din nou un crâmpei de Cer în casa lor…

Am ajuns în camera mea, și încet m-am liniștit…nu mai plângeam, ci eram plin de recunoștință că mi-a dat Domnul destul curaj, inundat de bucurie, de pace, de dragoste, mă simțeam eliberat…am reușit în sfârșit să văd prin ochii Lui, și priveliștea era minunată…Domnul era încă lângă mine, copleșindu-mă, asigurându-mă că acesta a fost primul și cel mai important pas, că lacrimile sincere și cererea de iertare au avut mai mult impact decât orice altceva ce aș fi putut să spun, că de acum înainte lucrurile vor sta altfel…schimbarea pentru care m-am rugat s-a întâmplat, și totul a început cu un simplu “Îmi pare rău. Îmi cer iertare pentru tot.” Eram prea fericit să dorm…am petrecut ore în șir doar gândindu-mă la ce s-a întamplat, mulțumind și făcând noi planuri cu Tata…și pregătindu-mă pentru o dimineață alături de El la biserică, în închinare…

Și bucuria cea mai mare era că am reușit să iau cu mine ce am primit în seara aceea la tineret, am adus Cerul și acasă…

G.B.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s