de Nicolae Moldoveanu
Tu m-ai făcut din ţărână
Şi-n adânc mi-ai turnat veşnicia
Dar în mine-o făptură păgână
Zi şi noapte îşi cere simbria.
Nu sunt, Domane, decât o suflare
Decât carne cu multe păcate
Dar Te caut cu dor şi oftare
Să-mi dai forma trăirii curate.
Ce-aş ajunge tot singur pe ape
Într-o lume de răni şi suspine
Dar nu Te-aş simţi pe aproape
Dacă nu Te-aş avea lângă mine.
Eu sunt scurgerea, aburul, clipa
Eu sunt lutul, iar Tu eşti olarul.
Ocroteşte-mă, Doamne, cu-aripa,
Dăltuieşte-mi făptura cu harul.