Creștinism după tigaie

 de Nicolae Geantă

În timp ce un tânăr pescuia liniştit pe malul unui lac – şi evident nu prindea nici o fâţă, un bătrân cu ustensile de top, scotea peşte după peşte. Paradoxal, după ce-i privea puţin, îi desprindea din ac, şi-i zvârlea din nou în apă. Curios de filosofia vecinului, tânărul îl întrebă nedumerit: „De ce aruncaţi peştii înapoi? Şi pe cei mari, şi pe cei mici?”. „Băiete, a zis vechiul pescar, eu opresc peştii după tigaia mea de acasă!”

Meteahna pescuitului după tigaie, e practicată la greu de Biserică – cel mai mare pescar al omenirii! Şi, nu de ieri. „Doamne, să-l oprim p’ăsta, că nu vine după noi. Dar scoate draci în Numele tău”, a încercat să-şi potrivească într-o zi tigaia, chiar Ioan – apostolul iubirii. Cum adică să lucrezi şi prin el?

Povesteşte păstorul Nicu Butoi, că atunci când a relatat bisericii o vindecare miraculoasă făcută printr-un frate, congregaţia sa l-a-ntrebat: „Era adventist?” Adică era de-al nostru, din tigaia noastră? Altfel, minunea nu-i valabilă.

Săptămâna trecută, un prieten de-al meu, invitat la o Evanghelizare, a avut inspiraţia la final, să cheme în faţă persoanele cu probleme, cu boli. Pentru rugăciune. Când au început să vină 20-30 de inşi, organizatorii i-au tăiat microfonul! Fiindcă, Picky, ieşise din apele teritoriale ale confesiunii! Ce se întâmpla acum, nu mai încăpea în tigaia lor. Nici rugăciunile măcar, dar peştii.

Scria fratele Pustan că prin biserici s-a ajuns ca-n „Patul lui Procust”: fie tăiem picioarele unora, fie le lungim după „paturile noastre”. După tigăile noastre. Asta înseamnă că am ajuns să facem liturghii după starea bisericii: dacă e slabă, predicăm slab, dacă e păcat acolo (mai ales în comitet sau la sponsori), nu menţionăm nimic, dacă suntem musafiri încercăm să nu deranjăm. Dacă vin vacile la 19,00, mutăm programul la 16,00, dacă e finala CE la Tv, terminăm mai devreme.  Dacă vine un predicator renumit, umplem sala (dar duminica viitoare e iar goală!), dacă nu vorbeşte în limbi nu încape în unele bierici, dacă vorbeşte nu intra în celelalte…

Spre ruşinea noastră, ne-am confecţionat tigăi legaliste, tigăi culturale, tigăi etnice, tigăi personale (locale). Dacă liderul e fanfarist, atunci biserica e condamnată să cânte în fanfară, dacă e dirijor, atunci toţi trebuie să cânte cor (Apropos, luna trecută, la o nuntă s-a cântat numai cor. 6 ore! Cum de ce? Fratele miresei era dirijor!), dacă e teolog, biserica face studii aprofundate de greacă, dacă e prooroc toţi trebuie să proorocească, dacă nu, n-are voie nimeni, că-i anatema!

Unii se duc desculţi la amvon, alţii interzic cravata, ceasul, ciorapii la femei sau baticul fără 3 noduri sub barbă. Alţii nu acordă mântuire fără lumânări, botez decât în râuri, nu vin cu predici pregătite, muncite, ci deschid Biblia la-ntâmplare. La ei, dacă te duci altfel, nu încapi în tigaie, nu ai har. Nici dar.

Ne-am făcut o mulţime de tigăi religioase prieteni! Pentru că, aşa ne place! Ar trebui să nu ne intereseze să ne placă. Căci dacă biserica este ceea ce ne place nouă, nu e biserică, e club! Crucea lui Hristos, nu se va-nălţa niciodată în cluburi!

Creştinismul de tigaie e periculos. Pentru că, nu lasă să intre în cer nici peştii, nici pescarii!

preluat de pe http://www.ciresarii.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s