“Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh, în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare, care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia, în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt.” 1 Petru 3:18-20.
Doar Petru oferă informaţii despre ce s-a întâmplat între moartea şi învierea lui Isus Hristos. Cuvântul „să propovduiască” din verestul 19 nu este termenul folosit în Noul Testament pentru predicarea Evangheliei, literal, însemnând vestirea unui mesaj.
Când se referă la oameni, Petru foloseşte „suflete”, nu „duhuri” (3:20). În noul Testament, cuvântul „duhuri” este folosit pentru a descrie îngeri sau demoni, nu fiinţe umane iar versetul 22 pare să scoată în evidenţă acelaşi înţeles. De asemenea, nicăieri în Biblie nu se spune că Isus ar fi vizitat iadul. Faptele Apostolilor 2:31 afirmă că el a mers în „Hades” (New American Standard Bible) dar „Hades” nu este iadul. Cuvântul „Hades” se referă la locuinţa morţilor, un loc temporar de aşteptare până la înviere. Apocalipsa 20:11-15 în New American Standard Bible sau în New International Version face o distincţie clară între cele două. Iadul este locul permanent şi final de judecată pentru cei pierduţi pe când Hades este un loc temporar.
